Un tip simplu care face lucruri complicate.

Colțul meu anti-stress

Cam așa arată "biroul" de acasă..

birou pc

Cum n-am prea multe vicii și metode pentru distracție pe lumea asta, fiind un tip mai simplu, mi-am făcut și eu un colțișor anti-stress pe care-l tot modific și îmbunătățesc de ani de zile. Astă seară m-a întrebat un abonat la canalul de YouTube dacă fac o prezentare video “biroului” meu dar pentru că n-am nici timp și nici prea multe de arătat m-am gândit să pun câteva poze chiar aici pe sit. Mai lipsesc două lucruri să fie un locșor perfect: o zugrăveală decentă și ceva pardoseală nouă. Să vedem dacă reușesc anul ăsta..

Biroul cu PC din față

Cam așa arată biroul luat de la Casa Rusu acum ceva ani, cele două monitoare de 24 de inci (AOC G2460PG + Benq Zowie XL2411z) prinse cu suporți speciali vesa de marginile mesei, camera web Logitech C920 am așezat-o pe monitorul principal iar la baza ecranului am lipit magnetic și senzorul de ochi Steelseries Sentry. Partea de audio e formată din setul de boxe Edifier R1280T și căștile Sennheiser HD 558. Logitech G410 e tastatura cu luminițe prin butoane iar șoricelul Mionix Castor aleargă pe un pad Logitech G240 de doar 1mm grosime. Mai e un microfon dinamic Samson Q1U pe usb în fața tastaturii la care sper să mă auziți decent pe “live stream“.

birou pc daniel petre

Biroul cu PC dintr-o parte

În poza de mai jos se vede scaunul Inaza Dreadnought Zero la care am lăsat legat suportul pentru cap și-am mai pus o perniță la spate și una la șezut. În spate se vede routerul wireless TP-Link c2600 cu antenuțele sale.

scaun birou pc daniel petre

Raftul cu jucării de lângă birou

În stânga biroului e raftul cu alte jucării: sub router e un nas Zyxel NSA320 cu două discuri de 2 TB fiecare (un WD Green și un Toshiba), echipamentul cu firul optic de la RCS&RDS pe care vin gigabiții, laptop-ul Lenovo Yoga 11E cu Arch Linux pe care compilez SuperWRT, priza specială și ups-ul (ambele APC) și cel mai important lucru din casă: Raid-ul cu lichid anti țânțari !

raft birou daniel petre

Configurația PC

  • carcasă Phanteks Enthoo Pro M
  • sursă Super Flower Leadex Gold 650W
  • placă de bază Asus Z170 Pro Gaming
  • procesor Intel i7 6700K 4.2 Ghz
  • răcire pe lichid NZXT Kraken X61
  • memorie HyperX Fury Black 32GB DDR4 2133MHz CL14
  • placă video MSI GeForce GTX1070 Gaming X 8GB
  • ssd pentru sistem Samsung EVO 850 120 GB M.2
  • ssd pentru jocuri Samsung EVO 750 500 GB Sata3
  • hdd pentru date Hitachi 1 TB 5400rpm sata3
  • monitor principal AOC G2460PG 24″ 144Hz 1ms G-Sync
  • monitor secundar BenQ XL2411z 24″ 144Hz 1ms
  • tastatură Logitech G410 Atlas Spectrum (Romer-G)
  • șoricel Mionix Castor, pad Logitech G240 v2
  • boxe Edifier R1280T, căști Sennheiser HD 558
  • senzor SteelSeries Sentry Gaming Eye Tracker
  • cameră web Logitech HD Pro C920
  • microfon Samson Q1U Dynamic usb

Citește și

Dă-ți cu părerea !

Adresa de email nu va fi publicată